You are here: Home

2012 – Sfîrşitul Lumii aşa cum o ştim

(33 voturi, 4.88 din 5)

Nu pot începe un nou an mai bine decît lansînd o previziune, dacă se poate, crîncenă. Aşa se face, măi cititorilor, că vă voi introduce în lumea reacţiilor nucleare de joasă energie, mai bine cunoscute sub acronimul  LENR (Low Energy Nuclear Reaction). Deşi „simptome” ale acestui tip de reacţie au fost semnalate încă de pe la începutul secolului trecut, LENR a devenit cu adevărat publică pe la 1989, cînd doi oameni de ştiinţă aflaţi în SUA, prin Utah, au anunţat că au obţinut căldură în exces prin electroliza cu apă grea şi catod de paladiu. În opinia acestor oameni de ştiinţă, care au şi folosit termenul de fuziune la rece, era vorba despre o cantitate de căldură ce nu putea fi explicată prin existenţa unor reacţii chimice, ci prin desfăşurarea unor reacţii nucleare. De altfel, în urma reacţiei se şi obţineau, se pare, substanţe şi particule specifice dezintegrării atomice, precum neutronii şi tritiul.

Care era semnificaţia practică a acestei descoperiri? Aceea că, folosind o cantitate modică de curent electric, se producea foarte multă căldură, mult mai multă decît cea justificată de consumul de curent. Şi mai clar spus: se descoperise o posibilă sursă de energie extrem de ieftină şi aproape infinită!
Nu vă miraţi, nu-i aşa, că MIT, universitatea aia celebră din Massachussets, a negat foarte repede orice succes în reproducerea acestei reacţii? Nu vă miraţi că DOA (Department of Energy) al SUA a pus capac pe orice studiu şi exploatare a acestei reacţii, în urma unei cruciade americane împotriva recunoaşterii validităţii reacţiei de fuziune la rece?

Dar, aşa cum o arată documentele oficiale ale experimentelor desfăşurate la MIT, s-a făcut totul pentru a provoca eşuarea reproducerii reacţiei, de la nerespectarea condiţiilor necesare pentru ca aceasta să aibă loc, pînă la a ignora semnele producerii sale, chiar dacă ele se regăsesc negru pe alb în tabelele cu rezultatele experimentelor. De aici pornind, însuşi biroul de patente al SUA a interzis înregistrarea oricărei invenţii referitoare la fuziunea la rece, ca fiind din categoria perpetuum mobile, adică o imposibilitate, rezultat al aşa-zisei „ştiinţe patologice”.
De altfel, în State a urmat o constantă represiune împotriva oamenilor de ştiinţă care ar fi dorit să exploreze domeniul fuziunii la rece. Astfel, pînă şi a mai pomeni termenul într-un document ştiinţific te punea în pericol de a-ţi vedea complet discreditată cariera ştiinţifică şi universitară. De aceea, treptat, s-a apelat la un alt termen, ce s-a dovedit a fi mai potrivit şi sub aspectul realităţii reacţiei descrise: Low Energy Nuclear Reaction (LENR).

And, guess what? LENR s-a dovedit a fi reală, un fenomen fizic necunoscut pînă acum, a cărui explicaţie ştiinţifică se află abia la început, dar care deja promite să zguduie fizica nucleară, aşa cum este aceasta construită la momentul actual. Reacţii nucleare de joasă energie au fost demonstrate indubitabil de mai multe colective de oameni de ştiinţă – în special în Italia şi Japonia. S-a dovedit că reacţia poate fi produsă folosind şi alte metale decît paladiul, inclusiv extrem de ieftinul nichel, transformat în prealabil în nanopulbere şi încălzit în atmosferă de hidrogen sub presiune.
Nu voi mai insista aici cu nume şi alte explicaţii. Voi da trei link-uri de pornire, mai departe căutaţi voi, subiectul este interesant şi mai ales hotărîtor pentru vieţile noastre viitoare:

LENR pe Wikipedia
New Energy Times

E-Cat World

Anul 2012 este anul în care LENR va deveni oficial reală (sic!) şi aplicabilă pentru producerea de energie extrem de ieftină, practic nesfîrşită şi fără nici un fel de produşi toxici. Dar, dispariţia petrolului şi gazului de pe piaţa energiei mondiale, cu atît mai mult cu cît valuta în care acestea sînt tranzacţionate este dolarul, va însemna apariţia unor dezechilibre atît de mari, încît întreaga Omenire va fi făcută, iniţial, cam praf.
Dar, despre asta, nu vreau să speculez mai departe. Vă las vouă exerciţiul mental pasionant al explorării consecinţelor viitoare ale introducerii pe scară largă a producţiei de energie bazată pe LENR.

 

Comentarii  

 
-2 #32 x3ckid 02-02-2012 17:24
O colega din clasa de la mine a primit o instintare pentru Taxa Nucleara :D daca a auzit careva de asa ceva .
Citat
 
 
+3 #31 stalker24 28-01-2012 13:50
Citez pe fear2018:
...in china sunt comunisti si nu au legi de astea



Imi pare rau sa te contrazic ... , dar intr-o tara comunista nu cred ca e nevoie sa se promulge atatea legi si ordonante de guvern la care apar si dispar peste noapte (asa cum e la noi de altfel) si cum de altfel stim de pe timpul raposatului inpuscat , ci exista legi ce considera ca include totul , si in vederea pirateriei - sub denumirea de "ilicit"care exprima tot. "Punct". Si la revedere....!

P.S. : In cazul asta " alex b." are perfecta dreptate !..."END OFFTOPIC"

ON TOPIC : Tin sa-l felicit si tot odata aduse multumiri domnului "Marius Ghinea" pentru "Mugetarea-2012 – Sfîrşitul Lumii aşa cum o ştim" ----un subiect de dezbatere real si mai rar intalnit,...., iar din partea mea tot respectul si un vot de 5 stele !
Citat
 
 
+5 #30 alex b. 27-01-2012 15:07
Citez pe fear2018:
Citez pe alex b.:
Citez pe fear2018:
Citez pe alex b.:
Poate sfarsitul lumii care o stim va fi unul in rau, nu inspre bine. Cum ar fi o lume in care legi precum ACTA, SOPA & IPA au fost fost aprobate. O lume in care activitatea pe internet ti-e urmarita si poti fi sanctionat pentru ca ai facut un cover la chitara la Nothing Else Matters si l-ai postat pe net, sau ca ai postat un citat dintr-o carte? O lume in care jocurile mici, munca de luni/ani a unor echipe, pot fi retrase de pe piata pentru ca au avut ca sursa de inspiratie un 'surub' din Skyrim (sau orice AAA). Cum ar fi ingradirea dreptului la libera exprimare nu la nivel de tara, ci la nivel de continente? Sunt chestii pe care guvernantii nostrii dragi le discuta si semneaza chiar in aceste momente si noi nu putem face nimic, decat sa ne rugam sa existe ingeri pazitori (aka Germania).

du te ba si culcate...in china sunt comunisti si nu au legi de astea

Ma bucur cand se poate discuta cu o persoana, si imi cer scuze daca gresesc, educata, cu bun simt si cu un nivel al culturii peste medie. Presupun ca atunci cand iesi la o bere cu baietii tu esti cel care intretine atmosfera avind adevarate calitati de povestitor.
Si totusi uite ca se poate si fara sa fie legile respective in vigoare: http://technologizer.com/2012/01/04/atari-shuts-down-vector-tanks-battlezone-clone/

individule pirateria va domina pt totdeauna...e k un virus pt care nu exista antidot...sa ti intre bine in creierul tau de individ cult si extrem de educat 8) ... ;-)

Dc tu crezi ca doar pirateria are de suferit de pe urma unor asemenea legi te inseli amarnic. Pirateria s-a putut si se va putea si fara internet ...
Citat
 
 
-6 #29 fear2018 27-01-2012 14:44
Citez pe alex b.:
Citez pe fear2018:
Citez pe alex b.:
Poate sfarsitul lumii care o stim va fi unul in rau, nu inspre bine. Cum ar fi o lume in care legi precum ACTA, SOPA & IPA au fost fost aprobate. O lume in care activitatea pe internet ti-e urmarita si poti fi sanctionat pentru ca ai facut un cover la chitara la Nothing Else Matters si l-ai postat pe net, sau ca ai postat un citat dintr-o carte? O lume in care jocurile mici, munca de luni/ani a unor echipe, pot fi retrase de pe piata pentru ca au avut ca sursa de inspiratie un 'surub' din Skyrim (sau orice AAA). Cum ar fi ingradirea dreptului la libera exprimare nu la nivel de tara, ci la nivel de continente? Sunt chestii pe care guvernantii nostrii dragi le discuta si semneaza chiar in aceste momente si noi nu putem face nimic, decat sa ne rugam sa existe ingeri pazitori (aka Germania).

du te ba si culcate...in china sunt comunisti si nu au legi de astea

Ma bucur cand se poate discuta cu o persoana, si imi cer scuze daca gresesc, educata, cu bun simt si cu un nivel al culturii peste medie. Presupun ca atunci cand iesi la o bere cu baietii tu esti cel care intretine atmosfera avind adevarate calitati de povestitor.
Si totusi uite ca se poate si fara sa fie legile respective in vigoare: http://technologizer.com/2012/01/04/atari-shuts-down-vector-tanks-battlezone-clone/

individule pirateria va domina pt totdeauna...e k un virus pt care nu exista antidot...sa ti intre bine in creierul tau de individ cult si extrem de educat 8) ... ;-)
Citat
 
 
+6 #28 alex b. 27-01-2012 10:17
Citez pe fear2018:
Citez pe alex b.:
Poate sfarsitul lumii care o stim va fi unul in rau, nu inspre bine. Cum ar fi o lume in care legi precum ACTA, SOPA & IPA au fost fost aprobate. O lume in care activitatea pe internet ti-e urmarita si poti fi sanctionat pentru ca ai facut un cover la chitara la Nothing Else Matters si l-ai postat pe net, sau ca ai postat un citat dintr-o carte? O lume in care jocurile mici, munca de luni/ani a unor echipe, pot fi retrase de pe piata pentru ca au avut ca sursa de inspiratie un 'surub' din Skyrim (sau orice AAA). Cum ar fi ingradirea dreptului la libera exprimare nu la nivel de tara, ci la nivel de continente? Sunt chestii pe care guvernantii nostrii dragi le discuta si semneaza chiar in aceste momente si noi nu putem face nimic, decat sa ne rugam sa existe ingeri pazitori (aka Germania).

du te ba si culcate...in china sunt comunisti si nu au legi de astea

Ma bucur cand se poate discuta cu o persoana, si imi cer scuze daca gresesc, educata, cu bun simt si cu un nivel al culturii peste medie. Presupun ca atunci cand iesi la o bere cu baietii tu esti cel care intretine atmosfera avind adevarate calitati de povestitor.
Si totusi uite ca se poate si fara sa fie legile respective in vigoare: http://technologizer.com/2012/01/04/atari-shuts-down-vector-tanks-battlezone-clone/
Citat
 
 
-5 #27 fear2018 26-01-2012 22:08
Citez pe alex b.:
Poate sfarsitul lumii care o stim va fi unul in rau, nu inspre bine. Cum ar fi o lume in care legi precum ACTA, SOPA & IPA au fost fost aprobate. O lume in care activitatea pe internet ti-e urmarita si poti fi sanctionat pentru ca ai facut un cover la chitara la Nothing Else Matters si l-ai postat pe net, sau ca ai postat un citat dintr-o carte? O lume in care jocurile mici, munca de luni/ani a unor echipe, pot fi retrase de pe piata pentru ca au avut ca sursa de inspiratie un 'surub' din Skyrim (sau orice AAA). Cum ar fi ingradirea dreptului la libera exprimare nu la nivel de tara, ci la nivel de continente? Sunt chestii pe care guvernantii nostrii dragi le discuta si semneaza chiar in aceste momente si noi nu putem face nimic, decat sa ne rugam sa existe ingeri pazitori (aka Germania).

du te ba si culcate...in china sunt comunisti si nu au legi de astea
Citat
 
 
+6 #26 alex b. 26-01-2012 21:02
Poate sfarsitul lumii care o stim va fi unul in rau, nu inspre bine. Cum ar fi o lume in care legi precum ACTA, SOPA & IPA au fost fost aprobate. O lume in care activitatea pe internet ti-e urmarita si poti fi sanctionat pentru ca ai facut un cover la chitara la Nothing Else Matters si l-ai postat pe net, sau ca ai postat un citat dintr-o carte? O lume in care jocurile mici, munca de luni/ani a unor echipe, pot fi retrase de pe piata pentru ca au avut ca sursa de inspiratie un 'surub' din Skyrim (sau orice AAA). Cum ar fi ingradirea dreptului la libera exprimare nu la nivel de tara, ci la nivel de continente? Sunt chestii pe care guvernantii nostrii dragi le discuta si semneaza chiar in aceste momente si noi nu putem face nimic, decat sa ne rugam sa existe ingeri pazitori (aka Germania).
Citat
 
 
+3 #25 EpicTroll 19-01-2012 16:57
Singura varianta in care LENR va vadea lumina zilei in societate este in mainile corporatiilor care detin acum monopolul energetic. Adica le va fi si mai usor sa scoata curent electric din piatra seaca si sa-l vanda la acelasi pret ca cel rezultat din mijloace conventionale. Cea ce inseamna ca schimbarea e doar la nivel inalt. La capatul de jos va fi aceiasi sclavie ca si pana acum.

Partea buna a lucrurilor e ca mediul are de castigat din toate astea.

Iar la nivel personal, eu zic sa nu-ti spui sperantele 100% in asta. Mai bine faci rost de 4-5 panouri solare si din momentul ala poti sa-ti bagi picioarele in reteaua de distributie.
Citat
 
 
+4 #24 Marius Ghinea 18-01-2012 15:01
And

http://www.spacedaily.com/news/energy-tech-04w.html
Citat
 
 
+4 #23 Marius Ghinea 18-01-2012 14:57
Uh, a fost mai usor decit credeam sa dau peste unul din documentele relevante:

http://www.infinite-energy.com/images/pdfs/mitcfreport.pdf

Mai sint si altele, peste asta, celebru, am dat mai repede.

RIP, Dr. Mallove. Ai carui ucigasi inca nu au fost condamnati.
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

CHIP NEWS

Adevarata fata a pietei Android: fragmentarea Adevărata față a platformei Android nu este cea la care se așteaptă toată lumea. Posibilitatea de alegere a formei, s

Produse recomandate

Abo CHIP DVD 12 luni + CHIP Kompakt Teme formidabile de wordpress
Cumpara acum din Libraria CHIP
Pret special:
125.48 RON

Fotoworld

LEVEL pe Twitter

levelromania: Mirror’s Edge 2 și Battlefield: Bad Company 3 dezvăluite din greșeală http://t.co/o8siPlt8 via @LEVEL_RO
levelromania: Trailers - The Last Of Us - The Truck Ambush Trailer: http://t.co/Lswu91Ie
sati